Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat, într-un comunicat, că perioada de înscriere a firmelor din HoReCa, în schema de ajutor care acordă o compensare de 20% din diferenţa dintre cifrele de afaceri din 2019 şi din 2020, va fi prelungită cu o săptămână, până la 26 iulie 2021.
Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021 şi urma să se închidă marţi, 20 iulie, cu posibilitate de prelungire, conform procedurii, însă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis, luni, un ordin care extinde această perioadă, pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema, se menţionează în comunicatul MEAT.
Ministerul Economiei a estimat numărul potenţialilor beneficiari ai schemei de compensare la 30.000, iar până luni, cu o zi înainte de expirarea termenului iniţial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8.000 de firme, potrivit comunicatului.
Valoarea totală a cererilor de ajutor însuma, luni după-amiaza, aproximativ 2,5 miliarde de lei, se precizează în comunicat.
Detalii aici.
Sursa: agerpres.ro
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!