Râșnovul a fost duminică, 27 septembrie, gazda unei vizite oficiale a unei delegații de aproximativ 30 de reprezentanți ai comunității tătare, aflați în România cu prilejul evenimentului KURULTAI – Marea Adunare Festivă a Patrimoniului Cultural.
30 de reprezentanți tătari, în vizită oficială la Râșnov, de Ziua Mondială a Turismului
Oaspeții au ajuns chiar de Ziua Mondială a Turismului, o zi dedicată promovării patrimoniului, culturii și locurilor care merită descoperite.

Oaspeţii au vizitat Grădina Cetății Medievale
Delegația a vizitat Grădina Cetății Medievale Râşnov, unde a avut ocazia să descopere unul dintre cele mai importante obiective istorice și turistice ale orașului nostru și să afle mai multe despre istoria și patrimoniul Râșnovului.
„Astfel de vizite reprezintă o oportunitate de a face cunoscut orașul nostru și patrimoniul său cultural unui public internațional și de a crea noi punți de legătură între comunități și culturi„, au transmis reprezentanţii Primăriei.
