La copiii rezidenti in Centrul de la Bradet am avut oportunitatea sa ajung dupa multi ani, cred ca cinci sau sase. Senzatia mea a fost ca au crescut cuminti, in tacere aparenta, caci activitatea lor vorbeste pentru ei.
Sa incepem asa: exact acum un an si o luna “crescut” un tractor in curtea centrului. O donatie binevenita cu ajutorul careia a fost obtinuta o recolta de cartofi si de legume impresionanta. Va dati seama?
Copiii au vazut cum creste un cartof, ori ceapa sau varza. Copiii vad ca pentru fiecare leguma trebuie sa se depuna efort, ca nimic, nicio leguma nu creste in piata sau pe rafturile supermarketului! Ma gandeam cu satisfactie ca sunt multi copiii crescuti in familie care nu au vazut cum creste un ardei sau o rosie, asa ca sunt incantata ca acesti copii minunati au posibilitatea sa vada care e procesul de crestere pentru ceea ce au semanat ei! Bine, sunt convinsa ca manualele scolare au programate lectii despre legume, dar aplicatiile practice sunt cele care fixeaza informatiile. Asta e lege nescrisa!
Bun, pentru ca am amintit de scoala, la cativa metri de acest centru se afla scoala in care copii de la centru , majoritatea copii cu dizabilitati, dar si copii din zone limitrofe orasului Sacele urmeaza cursurile scolare. De obicei nu sunt curioasa, dar de data aceasta trebuia sa vad ce se intampla la Scoala de la Bradet pentru ca e o scoala mai aparte, e pentru copii cu dizabilitati!
Sunt intampinata de copii cu mult entuziasm, unii veseli, altii preocupati si tacuti, unii care-si exprimau afectiunea (erau cei cu care fusesem de curand intr-o excursie) si alti copiii care ma priveau cu ochi mari, mirati de prezenta mea acolo. Am fost condusa la etaj, si sincer, nu mi-ar fi trecut prin gand ca puteam sa ajung intr-o lume de basm…
In atelierul dlui. Luca, la masute, concentrati, spiridusii lui Mos Craciun fabricau de zor diverse obiecte. Eu i-am perceput asa: spiridusii lui Mos Craciun, dar va dati seama ca erau copii, copii deosebiti, care atenti sa nu greseasca nici macar un milimetru, taiau cu traforajul placaj, netezeau formele de caluti, brazi, stelute, clopotei, fulgi de nea si cate si mai cate alte obiecte, le vopseau si apoi le dadeau cu lac.
Alti copii impachetau obiectele produse in atelierul scolii cu cateva zile inainte, iar eu citeam in ochii lor cat de multumiti si fericiti erau ca pot sa realizeze asemenea obiecte. Am vazut ca acesti copii care au anumite dizabilitati, mai grave sau mai usoare, pot sa fie utili, ca acesti copii pot fi creativi, ca rabdarea o invata usor, usor, ca pot sa se exprime altfel atunci cand sunt siguri pe ei, ca pot demonstra ca sunt capabili sa depaseasca multe bariere pe care adesea le pun in calea lor persoane inconstiente.
Cu bucurie ma gandeam la dl. Luca, la profesorii de la Scoala din Bradet, angajatii Centrului de Reabilitare Scolara reprezinta o speranta pentru acesti copii. In schimb tristetea a venit in momentul in care mi s-a explicat ca materialele necesare pentru functionalitatea acestui atelier sunt scumpe. Apoi m-am gandit ca atelierul e in Scoala, iar cand e vacanta, copiii nu au acces direct la acest atelier fiind rezidenti la Centrul de Reabilitare.
Si ma gandeam: de 10 ani voluntari din Marea Britanie sustin acest centru pentru ca au simtit ca o parte din acesti copii pot fi recuperati si redati societatii, totodata Consiliul Judetean Brasov prin Directia pentru Protectia Copilului depune eforturi deosebite pentru functionalitatea acestui centru cunoscuta fiind lipsa de personal, desi fie vorba intre noi, am gasit lumini de oameni in acest centru, angajati determinati si sufletisti, dar actuala echipa are totusi nevoie colegi noi, mai precis persoane care inteleg nevoile acestor copii.
Centrul de Reabilitare Scolara este de multe ori catalogat un centru greu datorita problemelor complexe care apar zilnic, insa stiti cum se spune: tot ce e frumos e si greu! In acest moment e foarte greu, de exemplu, sa gasim persoane fizice sau juridice care sa ofere sprijin centrului pentru infiintarea unui atelier similar celui de la scoala, un atelier in care copiii sa-si dezvolte anumite deprinderi. Ma gandesc ca voluntarii englezi si-au facut datoria, la fel si angajatii centrului, dar sper ca nu am asteptari prea mari daca sper si in implicarea societatii civile pentru materializarea acestu deziderat: atelierul pentru copii!
Asadar va invitam si va asteptam la Centrul de Reabilitare Scolara pe toti cei care intelegeti ca viitorul se formeaza azi, ca putem sa ne uitam acum dar si peste zece ani in ochii copiilor, ochi curati ca sufletul lor. Daca independent de proiectul legislativ privind voluntariatul, proiect de lege care aduce beneficii directe voluntarului, decideti sa va implicati pentru infiintarea acelui atelier atat de necesar copiiilor, nu pot decat sa ma inclin in fata dumneavoastra.
Inseamna ca in tara asta sensibilitatea si solidaritatea sunt cuvinte care nu si-au pierdut sensul, ca pelticul Iulian de sase ani din Centrul de Reabilitare Scolara Bradet o sa aiba acelasi zambet pe buze si la 20 de ani, ca o sa stie sa spuna ca acum “poftim” si “multumesc”… si de ce nu, poate o sa-si indeplineasca visul de a avea si el un tractor…
Va puteti convinge de frumusetea sufleteasca a acestor copiii participand in data de 20 noiembrie a.c la un eveniment organizat de Directia Generala pentru Protectia Copilului Brasov, chiar la Centrul de la Bradet pentru ca acolo veti observa ce inseamna aceasta data pentru toti copiii: Ziua Universala a Drepturilor Copilului. Aceasta zi a fost statutata de UNICEF in anul 1959, an in care a fost elaborata Declaratia Drepturilor Copilului. Esenta acestei Decalaratii se regaseste in preambulul documentului emis de UNICEF: „Omenirea este datoare sa ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit”.
Crenguța Babet