Viceprimarul Miklos Gantz a declarat pentru newsbv.ro că lucrările la strada Traian vor fi finalizate până la finele lunii, chiar dacă termenul prevăzut în contract era iunie 2012.
„Se va finaliza turnarea covorului asfaltic, rețelele au fost îngropate, Compania Apa a înlocuit conductele în Au fost amenajate parcări pe marginea străzii. Pratic, în momentul finalizării lucrărilor, aici putem spune că, din punct de vedere edilitar, nu ar mai trebui interveni mulți ani de acum încolo“, a precizat Gantz.
Banii pentru lucrările efectuate pe strada Traian fac parte din programul de reparații a străzilor, demarat în 2008.