Avocatul Remus Borza, care s-a înscris în ALDE şi va candida pe listele acestui partid la alegerile parlamentare din iarnă, spune că vrea să „redea România românilor”.
Este vorba despre antreprenorii autohtoni care au rezistat pe o piață discriminatorie, este un mesaj de a reforma instituțiile statului, administrația publică centrală și locală, care este birocratizată și ineficientă, precizează cunoscutul avocat.
De asemenea, Borza susţine că trebuie schimbată imaginea Parlamentului, reformat sistemul sanitar, educația, sistemul de pensii şi sprijinită economia națională.
– Vă propuneți să redați România românilor. Cum anume?
– Da, e un slogan care a fost asimilat de partid în urmă vreo lună de zile, el reprezintă titlul unui editorial pe care l-am semnat eu în urmă cu trei luni de zile, pentru un volum colectiv editat de Grupul Intact, Români care dezvoltă România. Este povestea de succes a 100 de români, 100 de antreprenori români care s-au încăpățânat să facă performanță economică într-un mediu economico-politic ostil, într-o concurență acerbă și total nedreaptă între capitalul românesc și capitalul străin. Firmele românești în 90 au plecat, din capul locului, cu un mare handicap, fără capital dar în primul și-n primul rând fără cultură minimală de business sau antreprenorială. De aia spun că în acest război multinațional ele nu au avut nici o șansă. Așa se explică și zecile de mii de falimente din fiecare an. Din 90 încoace, în medie, 30–35 de mii de falimente în fiecare an. Au venit multinaționalele cu zecile de miliarde de euro la buzunar, cu acel know-how de management,cu acea cultură antreprenorială, și care n-au lăsat nici o șansă companiilor românești. Astăzi constatăm o realitate, crudă din păcate, și anume că 2/3 din cifra de afaceri a României este în mâinile companiilor străine. Cifra de afaceri a României, de exemplu, anul trecut, a însemnat 1800 de miliarde de lei, vreo 270 de miliarde de euro. N-ar fi nimic rău în asta, România a avut nevoie și are în continuare nevoie de capital străin, are nevoie de acea cultură antreprenorială sau de business. Problema care se pune și care trebuie dezbătută este cât de loiale sunt companiile străine față de statul român. Pentru că, vedeți, din 90 încoace, România, statul român a pus la dispoziția firmelor străine o serie de facilități fiscale, un regim fiscal favorabil, ajutoare de stat, doar că performanța acestor companii, care, cum vă spuneam, dețin 2/3 din cifra de afaceri a României, în toată această perioadă de timp, a fost una modestă. Pot să vă dau un exemplu: în 2014, România a excelat la capitolul creștere economică, de fapt a înregistrat cea mai mare creștere economică la nivelul celor 28 de state din Uniunea Europeană, 3,2% creștere economică. Firmele străine, deci într-un an, nu vorbim de 2008–2009 un an de criză, ci într-un an cu creștere economică serioasă, au raportat un sold al rezultatului financiar negativ, cu minus două miliarde de lei. Firmele românești care au poziții periferice astăzi în economia românească, 12 miliarde de lei cu plus. Companiile străine au poziție de cvasi monopol în tot ceea ce înseamnă sectoare cheie sau strategice ale economiei românești. Deci este impardonabil și inadmisibil să raporteze tot timpul doar pierderi, doar pierderi.
– Și au beneficiat și de ajutoare de la stat.
– În ultimii 10 de ani – și lucrul ăsta se poate verifica printr-o simplă lecturare a site-ului ministerului de finanțe – companiile străine au beneficiat de 87% din volumul ajutoarelor de stat. Din banii dumneavoastră, din banii mei, din banii românilor, am alimentat, am finanțat companiile străine, ceea ce este impardonabil iarăși. Noi ceea ce venim astăzi să cerem, e un paradox până la urmă, egalitate de tratament. La noi în România, între firmele românești și firmele străine, între capitalul românesc și capitalul străin. Vedeți, e o tehnică acuma, dar care e un modus operandi la toate multinaționalele, de a-și externaliza masiv profiturile pe tot felul de optimizări fiscale, deși mult mai corect ar fi, chiar dacă are un accent peiorativ, pe inginerii financiare: de a cere prețul de transfer sau dosarul de transfer cu societățile mamă sau acele mecanisme de tot felul de offshore din insule una mai virgină decât cealaltă. Somnul națiunii sau al rațiunii, deopotrivă, naște monștrii. Statul român după 90 a fost slab. Ordinul pe unitate în 90 a fost: România nu mai trebuie să conteze, e doar un obor, o tarabă, o piață de desfacere pentru marile industrii din afară. În 90, anumiți politicieni care conduceau atunci România au pus eticheta pe industria românească: un morman de fiare vechi. Și atunci nu ar trebui să ne surprindă evoluția industriei românești care, hai să fim serioși, era competitivă. Cu acel morman de fiare vechi România și-a plătit datoria externă până în 1989 și am fost competitivi la export, aveam poziții de top în foarte multe domenii industriale. Asta a fost evoluția, de fapt involuția industriei și a economiei românești. Un barometru sau indicator relevant al gradului de industrializare al unei țări îl reprezintă consumul de energie. În 1989, România avea 89 de terawați în consum. Astăzi, după 27 de ani de tranziție glorioasă de la un sistem etatist la o economie de piață, anul trecut, de exemplu, în 2015 consumul de energie a fost de 52 de terrawați. Deci iată cum am pierdut în 26 de ani, 29 de terawați în consumul de energie. Ori asta arată involuția economiei și implicit a industriei românești. Firmele românești, vedeți dumneavoastră, sunt loiale statului român, ele își plătesc impozitele datorate bugetului de stat, ele generează locuri de muncă. Din 4,7 milioane de salariați, azi în România, puțin peste un milion de salariați lucrează la multinaționale. Grosul, sau greul, îl duc tot firmele românești.
– Asistați sociali sau locuri de muncă?
– Locuri de muncă. Vedeți, iarăși avem un păcat. Noi avem multe păcate, în mintea noastră suntem un popor virtuos, dar avem mai multe defecte decât virtuți. Sute de ani noi am dezvoltat o mentalitate de slugă, un complex de inferioritate. Din totdeauna am pupat inelul unora mai mari, pentru că dintotdeauna ne-a fost frică să fim noi înșine mari. Spuneam într-un alt interviu, într-un alt material, că am plătit tribut în fete virgine Înaltei Porți, că de bună voie ne-am cedat tezaurul la ruși și acum așteptăm lumină de la Marele Licurici. E o realitate cruntă. Noi am dezvoltat acea filosofie de viață capul plecat sabia nu-l taie. E o filosofie veche detrimentală și care nu ne onorează și care conține foarte multă lașitate, abandon și trădare. Acel complex de inferioritate l-am moștenit și după 90 și se vede în comportamentul firmelor românești. Vă dau câteva nume Fortum Finlanda, E.on Germania, Enel Italia, CEZ Cehia… Ce au în comun? Sunt firme străine dar care sunt deținute de către statele respective, adică sunt firme de stat. Pachetele majoritare sunt în mâinile statului. Și sunt jucători regionali, dacă nu chiar globali. Arătați-mi o firmă românească de stat sau chiar o firmă românească cu capital privat care este un jucător regional. N-avem pretenții de a fi un jucător global. Nu suntem mai proști decât alții. Și nici inferiori lor. Doar că am dezvoltat în zeci, în sute de ani acel complex al inferiorității. Și din punct de vedere politic și iată că l-am preluat și în comportamentul economic al societăților noastre. Companii precum Hidroelectrica, și pe care, evident, am administrat-o vreo patru ani de zile și am o oarece expertiză pe zona asta energetică, Hidroelectrica, Transgazul, Romgazul, ca să dau doar câteva exemple, au evidente calități și au vocație de a fi jucători regionali, și cu toate astea, nu sunt.
– Vă propun să discutăm și despre clasa de mijloc, care este atât de străvezie că mai are puțin și leșină pe stradă. Cum vreți să o susțineți?
– Noi vrem, în primul rând, să dezvoltăm clasa de mijloc. Întreaga noastră filosofie politică, pe zona economică, se centrează pe capitalul românesc și pe clasa antreprenorială românească. Reprezintă cei doi vectori de creștere economică și piloni de stabilitate socială. Toate politicile noastre economice vizează capitalul românesc, atât de discriminat după 90, și firmele românești. Fiindcă am ajuns în propria noastră țară să cerem drepturi egale cu străinii. Probabil că este singura țară din lume în care antreprenorii români cer egalitate de tratament. Venim cu o serie de vehicule financiare. Fie că vorbim de fondul de investiție și dezvoltare, care se va capitaliza. Fie, din participațiunile pe care le are mai statul, la cele 931 de companii ale statului, aici incluzând societățile de utilități din subordinea primăriilor sau a consiliilor județene. Deci iată din că peste 700.000 de firme înregistrate astăzi la Registrul Comerțului, statul mai are în deținere acțiuni la mai puțin de 1000 de companii. E ceva cu 0,01, nesemnificativ. Participațiunile statului la acele companii, activele administrate de Autoritatea de Administrare a Activelor Statului, fosta AVAS, dividendele de la companiile statului, rezervele de la companiile statului să fie administrate acest Fond Suveran de Investiții și Dezvoltare. Și care să susțină, în primul rând, dezvoltarea și capitalizarea companiilor românești. Indiferent de natura capitalului, public sau privat. Pentru că, iarăși, trebuie să renunțăm la acea discriminare, iarăși detrimentală interesului public dintre firmele private și cele de stat. Și alea private sunt mai de stat decât alea de stat. Pentru că arieratele s-au născut unde? În ograda companiilor de stat, nu a companiilor private. O companie privată când întârzie o săptămână, un leu, îi vine fiscul, antifrauda și-i închide prăvălia. La stat se rostogolesc miliardele de lei de la un an la altul, fără să se ia nici o măsură de asanare și întremare. La stat, la companiile statului vorbim de ineficiență și de risipă. Vorbim de scheme supradimensionate și supra remunerate de personal.
Trebuie să acceptăm că o națiune cu cât are indivizi mai bogați, cu atât e mai prosperă, pentru că prosperitatea acestor beneficiari ai tranziției se redistribuie, până la urmă pe orizontala socială. Din banii acestor antreprenori se finanțează marile sisteme publice: sănătate, infrastructură, educație, administrație. Deci trebuie să ne raportăm la acei oameni care generează competență și valoare ca la niște modele aspiraționale și să-i urmăm, nu să-i înfierăm cu mânie proletară și să-i desființăm. Pentru că, vedeți dumneavoastră, cum un român, un compatriot de-al nostru scoate capul din mocirlă, o armată de frustrați se ridică și-i dau la gioale nefericitului român care a avut curajul să iasă din cloacă, din mizerie.
Și trebuie, mai ales acestor generații de după 90, ca să nu fie pierdute definitiv și ireparabil, să le arătăm și acele personalități veritabile care să inspire și care să motiveze. Azi o personalitate în România e o fâță care ia microfonul în mână, un băiat care bate mingea. Dacă ești inginer, ești fraier, dacă ești muncitor, ești fraier, ești șmecher dacă te-ai făcut avocat, economist sau dacă, în fine…
– Sau ai plecat în străinătate.
– Dacă ai plecat în străinătate. Și aici e o altă mare dramă a românilor, acest exod masiv. Cei care au salvat România în criză și de la faliment, nu au fost investitorii străini, ci căpșunarul român. De fapt, el reprezintă cel mai mare investitor străin. Căpșunarul român, rupt în fund, plecat departe de casă, să îndure umilințe și privațiuni, să strângă din dinți, să strângă cureaua ca să poată să trimită acasă familiei câte 100 de euro. Știți că valoare remiterilor, media remiterilor într-un an e undeva la 5 miliarde de euro? De aia noi nu am trăit atât de cumplit precum în alte țări recesiunea. De aia clasa politică, guvernul trebuie să se raporteze la căpșunar cu mai multă condescendență și respect. El e marele investitor.