Din data de 1 februarie au intrat în vigoare noile reguli pentru transportul alternativ.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat ce condiții trebuie să îndeplinească șoferii și platformele de transport alternativ.
„Începând cu 1 februarie 2020, intră în vigoare O.U.G. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto. Transportul alternativ se poate realiza doar prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, autoturismele trebuie să deţină autorizaţie pentru transportul alternativ, iar şoferul un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română. Până la această dată, persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa acestei ordonanţe au beneficiat de o perioadă de tranziţie pentru punerea în acord cu noile prevederi legale”, se arată într-un comunicat al IGPR, citat de agerpres.
„Atunci când îşi desfăşoară activitatea, conducătorul auto trebuie să deţină la bordul autoturismului şi să prezinte organului de control rutier, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia rutieră, şi următoarele documente: asigurarea de răspundere civilă auto; asigurarea pentru persoane şi bunurile acestora; ecusonul de transport alternativ; copia conformă a autorizaţiei pentru transport alternativ”, potrivit comunicatului remis de IGPR.
Şoferii care fac transport alternativ trebuie să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani, să deţină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română şi să deţină permis de conducere categoria B de cel puţin doi ani. În plus, trebuie să nu aibă cazier, să deţină aviz medical şi psihologic, să nu-i fi fost suspendat dreptul de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi să nu fi fost implicat în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane, scrie digi24.