Reguli noi la ITP: Consumul mașinii și depistarea erorilor stocate în computerul de bord vor fi verificate

Reguli noi la ITP: Consumul mașinii și depistarea erorilor stocate în computerul de bord vor fi verificate

Măsurarea consumului mașinii și depistarea erorilor stocate în computerul de bord sunt printre noile verificări la ITP.

Regulile noi pentru Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinii au intrat în vigoare, pe 22 iunie. Noile reguli  sunt o transpunere a regulamentului european.

Astfel, șoferii care se vor prezenta pentru efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie să știe că autoturismul va fi supus unui test de depistare a erorilor stocate în computerul de bord, asemenea unei diagnoze.

Un al doile atest va fi cel al măsurării exacte a consumului mașinii, iar pentru autoturismele care sunt dotate cu instalații pe gaz se va inspecta nivelul de pierderi din rezervor și conducte.

„Mai exact este vorba despre: dispozitive de suspendare a vehiculului pe una dintre punți, instalate la canalul de vizitare pentru stațiile de clasa a 3-a, dispozitive de conectare la interfața electronică a vehiculului (n.r. – instrument de scanare) inclusiv OBFCM (n.r. – preluarea și transmiterea consumului real de energie) pentru stațiile de clasa 2-a, platforme culisante cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasa a 3-a, decelerometru cu anumite caracteristici tehnice îmbunătățite pentru stațiile de clasele a 2-a și a 3-a (n.r. – un dispozitiv care este utilizat pentru a verifica eficienţa frânării vehiculelor), dispozitive de detectare a pierderilor GPL/GNC/GNL, după caz”, a declarat Roxana Dima, purtător de cuvânt al Registrului Auto Român, pentru Jurnalul.

Se schimbă modul de transmitere a datelor către RAR

Este schimbat și modul de transmitere a datelor către RAR.

Alte articole:   Cinci puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă, în Făgăraş

Service-urile care fac ITP au obligaţia de a descărca un link prin care intră în server pentru a introduce datele, date care vor fi validate de Registrul Auto Român.

Odată cu noile reguli apar şi nemulţumiri din partea unor administratori de staţii ITP, asta pentru că a fost necesară achiziţia de echipamente performante. E drept, ei au fost anunţaţi de acum cinci ani despre aceste modificări şi au avut timp.

Noile reguli ITP sunt o transpunere a regulamentului european.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate