Economie

Regionala CFR Brașov a lansat licitația pentru modernizarea Gării Bartolomeu

Gabriela Bunghez

Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat procedura pentru modernizarea stației Bartolomeu. Modernizarea stației feroviare este necesară pentru conexiunea cu Aeroportul Brașov-Ghimbav.

Anunțul de licitație, care are ca obiect „Modernizare peroane în stația CF Bartolomeu, Refacere platforma stației și zone adiacente (execuţie)”, a fost postat sâmbătă pe SEAP, potrivit clubferoviar.ro.

Valoarea totală estimată a contractului este de 33.410.462,81 lei, echivalentul a aproape 6,8 milioane de euro. Această sumă nu include sume provizionate/rezerve de implementare.

Durata contractului este de 10 luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor, la care se adaugă dacă este cazul, maximum trei luni calendaristice pentru întreruperea lucrărilor pe timp friguros în perioada 15 noiembrie-15 martie.

Valoarea garanției de participare este de 334.104,62 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 4 ianuarie 2023, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 4 mai 2023.

Modernizarea stației Bartolomeu, necesară pentru conexiunea cu aeroportul

SRCF Brașov urmează să deruleze și proiectul de realizare a conexiunii feroviare la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.

Prin caietul de sarcini s-a cerut consultantului să identifice cea mai bună alternativă privind realizarea legăturii dintre rețeaua feroviară existentă și viitorul aeroport.

Una dintre variantele care trebuie luate în calcul în cadrul SF-ului este realizarea unei linii duble, neelectrificate și centralizate în Gara Bartolomeu, dar cu racordare din linia magistrală 200, tocmai ca să nu afecteze lucrările preconizate a se realiza la liniile din incinta stației.

Dacă se va considera că această variantă ar fi cea fezabilă, eventualele modificări necesare în instalațiile SCB vor fi cuprinse în proiectul de realizare a legăturii feroviare la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI