Eveniment

Regele Charles al III-lea va fi primit, astăzi, la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis

Gabriela Bunghez

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea.

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la 15.30, vineri.

Potrivit agendei şefului statului, după ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat pentru Agerpres, că vizita Regelui Charles al III-lea o va fi una privată privată, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a spus Noble.

El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.

„Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată”, a adăugat ambasadorul.

Diplomatul nu a oferit mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.

„Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita – n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare”, a subliniat Andrew Noble.

Regele Charles, care vine în România fără Regina Camilla. Monarhul se va deplasa în timpul vizitei şi la casa sa de la Viscri, dar și în județul Covasna, la reședința lui de pe Valea Zălanului.

 Aceasta este fi prima vizită externă a Majestății Sale după încoronare.

https://newsbv.ro/2023/06/01/ultimele-pregatiri-inainte-venirii-regelui-charles-in-judetul-brasov-agitatie-mare-la-viscri/

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI