Eveniment

Recrutări pentru rezervişti voluntari şi soldaţi, la Braşov

Iulia Ghervan

Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul Militar Zonal Brașov, desfășoară în perioada 01-23 august, activitatea de  recrutare şi selecţie a candidaţilor care doresc să încadreze funcţii de soldaţi şi gradaţi rezervişti voluntari. Procedurile de recrutare se desfăşoară în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017.  

Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii cu domiciliul în judeţul Braşov se vor prezenta la sediul Centrului Militar Zonal Braşov pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente: 

a)  actul de identitate, în original şi în copie;

b) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim ase luni înainte de data depunerii;


c) acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie

d) permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

e) livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Pentru anul 2019, în judeţul Braşov sunt disponibile 62 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.

 La sediul centrului militar, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, cu  mențiunea că, pentru candidații repartizați pe locurile mai sus menționate, programul de instruire inițială (dacă este cazul) se va desfășura în unități militare de pe raza județului Brașov.

De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.

Detalii se pot obţine la sediul Centrului Militar Zonal din municipiul Braşov, str. Lungă, nr.231, zilnic, între orele 08:00 – 16:00, telefon 0268 510466 sau 0268 510464.

 Menţionăm că, soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, recrutaţi în baza Legii nr. 270/2015, reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, care sunt recrutaţi în baza Legii nr. 384/2006 şi fac parte din rândul personalului militar în activitate, potrivit unui comunicat remis de Centrul Militar Zonal.