Nemulțumirile brașovenilor la adresa Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov au început să se adune la Primărie.
„Le-am solicitat celor de la RAT Brașov să ia în calcul faptul că nu se pot procura bilete după o anumită oră. Trebuie ca și călătorii care se prezumă că sunt de bună credință să-și poată achiziționa bilete. Iar cum la discuția bugetului RAT s-a pus problema creșterii încasărilor, trebuie să existe posibilitatea de a vinde bilete, mai ales că aceasta este principala sursă de venit pentru regie”, a precizat viceprimarul Răzvan Popa.
Edilul spune că fie trebuie să li se permită șoferilor să vândă bilete, fie să existe puncte de unde se poată fi cumpărate, însă a precizat că soluțiile vor fi anunțate de către conducera RAT.
În ceea ce privește (ne)respectarea orarelor, viceprimarul Popa spune că sunt probleme din cauza lucrărilor de la capetele de linie, care vor fi modernizate în acest an.