Cultura

Recital de chitară cu Duo HESPERUS, la Filarmonica Brașov

Gabriela Bunghez

Filarmonica Braşov propune publicului un recital de muzică de chitară, susţinut de Duo Hesperus, cu lucrări din repertoriul tradiţional de duo chitare şi lucrări contemporane.

Recital de excepție cu muzică de chitară, va avea loc vineri, 28 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Patria.

Conform unui comunicat remis de instituţia braşoveană de cultură, chitariştii Costin Soare şi Ioan Bănescu, ce formează Duo Hesperus, vor aduce pe scena Sălii Patria recitalul ‘Canciones y danzas’, al cărui program este alcătuit din transcripţii şi lucrări originale, cuprinzând atât piese din repertoriul tradiţional de duo de chitare, cât şi lucrări contemporane inspirate din imnul ‘O gloriosa Domina’, compuse de Dan Variu şi Andrei Petrache.

Cei doi chitarişti sunt cunoscuţi pentru bogata lor activitate concertistică.

Costin Soare este cunoscut și ca director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, un proiect în cadrul căruia concertează chitarişti de top din întreaga lume, dar și ca profesor. A susținut peste 80 de concerte în 11 turnee în țară și în străinătate, a lansat 3 CD-uri solo şi unul cameral, în 2017, alături de Ion Bogdan Ştefănescu.

Ioan Bănescu este masterand La Universitatea de Muzică din București. În anul 2020 a beneficiat de o bursa Erasmus care i-a permis să studieze la facultatea “Bela Bartok” din Szeged, Ungaria alături de prof. David Pavlovits, iar pe urmă a devenit bursier al programului “Tinere Talente” al Fundației Regale Margareta a României. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, obținând premii importante, printre care premiul I la “King’s Peak International Music Competition”, SUA și la concursul “Bursa Kitharalogos”.

Bilete la spectacol se găsesc la casieria Filarmonicii sau online, pe www.bilet.ro.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!