Eveniment

Recensământ 2022. Tot ce trebuie să știi pentru a te autorecenza corect

Gabriela Bunghez

În acest an, populația României participă la al 13-lea recensământ desfășurat și organizat la nivel european în scopul îmbogățirii și actualizării bazelor de date privind evidența populației și cele mai importante caracteristici ale acesteia.

Recensământul populației și locuințelor va avea loc în acest an în perioada februarie – iulie.

În premieră, românii se vor putea autorecenza online, de pe laptop, desktop, smartphone sau tabletă. Platforma pe care se face autorecenzare a fost lansată vineri, 11 martie.

Există 2 metode de recenzare:

  • autorecenzarea (fie online, fie autorecenzarea asistată, în care sunteți îndrumați de către recenzori instruiți)
  • colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor), care se va face între 16 mai – 17 iulie 2022.

Autorecenzarea demarează pe 14 martie 2022 și se încheie pe 15 mai 2022.

Reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS), care coordonează Recensământul Populației și Locuințelor, spun că chestionarul pentru auto-recenzare a fost întocmit în așa fel încât oamenii să îl poată completa singuri, cu ușurință.

Cei care vor să se autorecenzeze au nevoie de acces la internet și de o adresă de e-mail. Aceștia trebuie să intre pe site-ul destinat Recensământului și să acceseze secțiunea „Platformă auto-recenzare” (disponibilă din 14 martie 2022), potrivit Hotnews.ro.

Potrivit ghidului INS, este suficient ca o singură persoană din gospodărie să se înregistreze, iar apoi îi poate adăuga și pe ceilalți membri ai familiei. În funcție de persoanele introduse în formularul de pre-înregistrare, sistemul informatic generează câte un link cu chestionarul specific fiecăreia.

Vor fi două tipuri de chestionare:

  • unul „lung”, pe care îl va primi capul familiei și care cuprinde informații inclusiv despre locuință și condițiile de locuit (anul construcției, din ce materiale e construită etc)
  • unul „scurt”, pe care ceilalți membri îl vor avea de completat și care se referă doar la datele lor, nu și la locuință.

La finalul chestionarului, persoanele vor fi înștiințate asupra răspunsurilor eronate și întrebărilor la care au omis să răspundă (secțiunile incorecte se vor colora în „roșu”, iar cele corecte în „verde”).

Dacă cineva a completat greșit un câmp (legat de, să zicem, religie sau etnie), poate corecta eroarea doar luând de la zero procesul.

Important de știut: ultimul chestionar validat va fi cel luat în calcul de sistemul informatic.

După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe e-mail va fi trimis un link de verificare a datelor transmise.

Persoanele care se autorecenzează online primesc o zi liberă plătită de la angajator (indiferent dacă lucrează în mediul public sau privat).

Cei care nu se vor autorecenza vor fi vizitați acasă de un recenzor, în perioada 16 mai – 17 iulie.

Persoanele care vor refuza să furnizeze informaţii sau vor furniza date eronate sau incomplete la recensământ vor putea fi sancţionate cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!