Eveniment

Reacția Poliției Locale după ce a fost acuzată că nu a intervenit în scandalul din Piața Sfatului

Gabriela Bunghez

Având în vedere că în spațiul public au fost aduse acuzaţii la adresa polițiștilor locali,cum că nu ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului iscat duminică, în Piaţa Sfatului, între doi tineri și alți doi bărbați, reprezentanţii Poliţiei Locale Braşov au remis un comunicat în acest sens.

„Toate persoanele implicate în eveniment au fost văzute și interceptate la scurt timp de la debutul altercației. Incidentul a fost observat de unul dintre polițiștii locali, care a ajuns imediat în apropierea grupului, nu înainte însă de a cere întăriri de la colegii săi. Împreună au reușit să îi despartă, să îi legitimeze și să îi conducă la Secția 1 de Poliție, unde polițiștii locali le-au aplicat amenzi la Legea 61/1991. Pentru persoana care a prezentat leziuni vizibile, polițiștii locali sunt cei care au apelat Ambulanța pentru suportul medical de care avea nevoie.

Ținând cont de faptul că există în desfășurare o cercetare în coordonarea unității de parchet competente, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale, alte precizari pot fi facute exclusiv de către organele de cercetare penală”, se precizează în comunicat.

Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, care au fost sesizați cu privire la caz, marți după-masă, la orele 16.00, au făcut câteva precizări ca răspuns la comunicatul Poliției Locale.

„Agenții locali care au acționat duminică dimineață au condus persoanele implicate în altercație la sediul Poliției Locale Brașov, care funcționează în aceeași clădire cu Secția 1 Poliție Brașov. De asemenea, Poliția Locală nu a sesizat organele de poliție (n.r. așa cum avea obligația), Poliția fiind sesizată de una dintre persoanele agresate, în data de 15 ianuarie, în jurul orelor 16.00”, a precizat purtătorului de cuvânt al IJP Brașov, Alina Ivan.

 

Foto: arhiva