Consilierul local PSD Răzvan Popa spune că nu trebuie să se mai continue prelungirea contractelor pentru unele servicii publice pe baza unui vot politic, așa cum s-a întâmplat cu salubritatea sau reparatia străzilor înainte de alegerile locale din 2012, iar Consiliul Local a fost pus în fața faptului împlinit.
„Delegările de gestiune au fost făcute conform prevederilor din contract, iar joi se va discuta despre prelungirea în cazul Flash Lighting Services, care se ocupă de iluminatul public. Conform contractului trebuie ca părțile să se notifice cu un an inainte de expirarea contractului, în cazul de față de 2015. Din punct de vedere contractual, este legal. Din punct de vedere al oportunității, am spus-o și în cazul celorlalte contracte, și o voi face în plenul ședinței de joi, cred că nu este corect să se prelungească și acest contract și ar trebui să se organizeze o licitație, pentru că e vorba de o perioadă întinsă, de cinci ani. Nu este oportun pentru că în cei cinci ani noi decidem politic (cine spune că nu e așa, e ipocrit) prelungirea unui contract, pe baza unei licitații care a avut loc acum 10 ani. Această prelungire prinde jumătate din mandatul noului Consiliul Local și unui nou primar. Acest lucru să fie hotărât printr-o procedura, cum ar fi cea de licitație, care este transparentă și legală. Mai mult, din punct de vedere economic, trebuie să se vadă dacă la această oră nu cumva aceste servicii prestate în prezent nu pot fi contractate la prețuri mult mai mici, având în vedere că economia a cunoscut o scădere, iar tarifele au scăzut în aproape toate domeniile, apoi, au apărut noi tehnologii. Nu cred că este firesc să se decidă prelungirea acestui contract pur și simplu”, a precizat Popa.
În altă ordine de idei, Răzvan Popa crede că social-democrații au capacitatea de a face o analiză la rece și pot strânge rândurile.
El a mai precizat că toate măsurile luate, plecând de la reducerea CAS, creșterea salariului minim, până la măsurile sociale – dar și cele despre care s-a vorbit că vor fi puse în aplicare începând de anul viitor, se vor regăsi în bugetul pe 2015. „Este obligația Guvernului de a găsi aceste surse de finanțare”, a mai precizat acesta.