Eveniment

Răzvan Popa face regulament pentru evenimentele din Piața Sfatului

Sebastian Dan

targ_slow_food2Consilierul local Răzvan Popa (PSD) a anunțat, astăzi, că va face el un proiect de hotărâre prin care să se aprobe un regulament pentru evenimentele care se desfășoară în Piața Sfatului, din cauză că funcționarii Primăriei Brașov refuză să facă unul.

„Vreau să îl depun la secretariatul Primăriei în luna septembrie, pentru că văd că nu se mișcă nimic. Începând de astăzi, îi invit pe toți cei care au interes civic, nu alt gen de interes, care au idei și vor să se implice, care doresc să avem o regulă clară pentru desfășurarea evenimentelor în Piața Sfatului, să îmi trimită sugestiile şi propunerile lor. Începem cu Piaţa Sfatului, în prima etapă, pentru că aici este, din punctul meu de vedere, șmecheria cea mai mare a speculanților imobiliari”, a preciyat Răzvan Popa.

El spune că are deja un un draft de regulament, care prevede două lucruri esențiale: târgurile să fie organizate de Primărie, un număr de târguri tematice – de flori, de fructe, de meșteri populari etc., care pune la dispoziție inclusiv un model unic de tarabă, iar taxele se plătesc direct la Primărie. El spune că aceste târguri trebuie se fie anunțatepână la finele anului pentru anul următor, iar toată lumea să știe când au loc aceste târguri tematice, de regulă weekend-urile din perioada de vară, astfel încât cei care doresc să poată să vină și să își achite taxa, iar astfel se elimină speculanţii imobiliari care închiriază domeniul public şi ulterior subînchiriază suprafeţele micilor meşteşugari şi comercianţi.

„Un alt aspect important, pentru evenimentele mari, trebuie să există un regulament de aprobare a evenimentelor, în sensul în care noi, ca municipalitate, să știm ce vrem ca tipic de evenimente – vrem evenimente mari gastronomice, culturale sau ce vrem. Practic, vorbim de selecția unor proiecte, care şi ele trebuie depuse până la finalul anului pentru a fi organizate anul următor. Au venit Sergiana, Doripesco, Guerilla Cooking să facă evenimente. Pentru unii e voie, pentru alții nu e voie, unii au voie cu foc deschis, cu butelie, alții nu au voie, alții au voie să facă evenimente, pentru că așa vrea cineva, alții nu au nevoie. Un organizator serios de evenimente trebuie să știe ce se dorește pentru anul următor, de aceea trebuie să fie planificate şi să eliminăm favorizarea unora sau altora pentru că aşa vrea cineva din Primărie”, a punctat Răzvan Popa.

După ultima interpelare făcută pe această temă în Consiliul Local făcută de Răzvan Popa, administratorul orașului, Miklos Gantz, l-a întrebat cum vede el lucrurile. „Deși i-am spus de mai multe ori, nu s-a făcut nimic. Mi-a spus că se vor rări aceste evenimente pentru că în Piața Sfatului intră în reparație, dar, repet, nu s-a făcut nimic. În continuare au loc aceste târguri și nici nu se lucrează la vreun draft de regulament, de aceea o să facem noi acest regulament. Bineînțeles, voi sesiza și Curtea de Conturi. Înțeleg să fim constructivi, dar deja vorbim de rea-voință”, a concluzionat Răzvan Popa.