Social

Răzvan Popa cere Consiliului Județean să renunțe la bastioane și turnuri în favoarea municipalității

Sebastian Dan

turnul funarilorConsilierul local Răzvan Popa (PSD) a declarat, astăzi, că Primăria ar trebui să preia administrarea turnurilor și zidurilor vechii cetăți a Brașovului, „care din păcate zac în paragină. Am văzut ieri că la Consiliul Județean se dădeau de ceasul morții că e închis Turnul Postăvarilor, pentru că angajatul e în concediu. Și dacă vine angajatul la muncă, nu se schimbă modul în care sunt administrate turnurile și bastioanele. Cred că acestea trebuie cedate municipiului Brașov, pentru că, dacă tot vrem să fim capitală culturală europeană, nu cred că modul în care sunt administrate aceste monumente istorice ne aduce puncte în plus pentru a deveni capitală culturală. Sunt obiective care, în alte orașe, sunt exploatate la maximum și aduc beneficii comunității. La noi stau sub cheie. Voi transmite și în Consiliul Local această cerere, către Consiliul Județean, de a ne ceda aceste monumente istorice, în contextul în care, practic, municipiul Brașov nu are niciun muzeu”.

Popa spune că turnurile și bastioanele trebuie să fie amenajate ca muzee, unde se pot face expoziții, nu să stea închise. „Nu trebuie să ne batem joc de aceste monumente, să vedem scandaluri că nu dăm bani la muzeul de Istorie că nu scrie că e Județean. Dacă cei de la județ au probleme în administrarea acestui patrimoniu, să îl cedeze. Este păcat să stăm la mâna birocrației din Consiliul Județean. Oricum nu se întâmplă nimic pentru ca Brașovul să ajungă Capitală Culturală Europeană. Cu câteva scânduri în Piața Enescu nu vom obține acest titlu. Și așa vrem să luăm Cetățuia, că și aceea stă degeaba. Aici este mult mai simplu, se inițiază o hotărâre de guvern prin care se trec bastioanele și turnurile din patrimoniul județului în cel al municipiului Brașov. Sau, dacă există voință, se poate semna un protocol în care să ni se cedeze gratuit administrarea lor”, a concluzionat Răzvan Popa.