Din judeţ

Razie a polițiștilor din Făgăraș și Voila

Sebastian Dan

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, împreună cu colegii lor de la Secția de Poliție Rurală Voila, au desfășurat joi, 24 octombrie a.c., o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului, precum și menținerea ordinii și liniștii publice în zona Făgăraș–Voila.

Pe parcursul raziei, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane și au verificat zeci de autovehicule, urmărind identificarea abaterilor care pot pune în pericol siguranța traficului rutier.

Rezultatele acțiunii în zona Făgăraș–Voila:

  • Au fost testați cu aparatul etilotest peste 80 de șoferi;
  • Polițiștii au constatat o infracțiune penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului;
  • Un alt conducător auto a fost sancționat contravențional, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe loc;
  • A fost reținut un certificat de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice majore constatate la un vehicul.

În total, acțiunea s-a soldat cu 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 10.000 de lei, aplicate pentru diverse abateri.

Cele mai multe dintre amenzi ăn urama raziei din Făgăraș-Voila au vizat încălcări ale regimului rutier, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dar au fost aplicate și sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii nr. 61/1991, precum și pentru alte contravenții.

Poliția Brașov: „Responsabilitatea în trafic salvează vieți”

Reprezentanții poliției atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în mai multe localități din județ, pentru a descuraja comportamentele periculoase și pentru a promova o conduită preventivă în trafic.

„Aceste activități sunt esențiale pentru protejarea vieții și a integrității fiecărui cetățean. Le reamintim conducătorilor auto că responsabilitatea și respectarea regulilor de circulație salvează vieți.”