Poliţişti locali de la biroul rutier şi ordine publică au periat zona Gării şi perimetrele adiacente, într-o noua acţiune, desfăşurată joi după-amiază.
Oamenii legii au avut în plan, de această dată, identificarea şi îndepărtarea persoanelor care apelau la mila cetăţenilor, depistarea şi sancţionarea celor surprinşi consumând băuturi alcoolice şi substanţe interzise pe domeniul public, dar au urmărit şi modul în care şoferii respectă regulile privind oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor.
Astfel, într-o oră au fost legitimate 45 de persoane, iar poliţiştii locali care i-au însoţit pe reprezentanţii serviciului parcări au verificat 48 de auto.
La finalul acţiunii au fost constatate 17 contravenţii, cele mai multe la regimul rutier şi la “Regulamentul de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din Municipiul Braşov”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru, pentru a preveni încălcări ale legislaţiei în vigoare, acţiunile de acest gen vor continua pe o perioada nedeterminată, în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice în municipiu.