Eveniment

RAR: Staţiile ITP autorizate pot face inspecţia tehnică prin înregistrare manuală. Documentele doveditoare vor putea fi ridicate ulterior

Gabriela Bunghez

Stațiile ITP autorizate poate fi efectuată inspecția tehnică prin înregistrare manuală, iar documentele doveditoare vor putea fi ridicate ulterior, au anunțat reprezentanții RAR.

Reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) anunţă că staţiile ITP autorizate pot face inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, dar nu pot elibera, deocamdată, documentele doveditoare, clienţii urmând să fie notificaţi pentru a veni ulterior să îşi ia certificatele.

”Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin care se gestionează evidența online a inspecțiilor tehnice periodice.

Stațiile ITP autorizate, care au solicitări din partea clienților, pot efectua inspecția tehnică prin înregistrare manuală, conform instrucțiunilor primite de la RAR. La reluarea funcționării aplicației informatice, respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicația SIRAR în ordinea efectuării lor, ”, au transmis reprezentanţii instituţiei.

Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înștiințate să-și ridice ulterior certificatului de inspecție tehnică.

„Momentan, stațiile ITP nu vor putea elibera documentele doveditoare la finalul verificărilor. Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înștiințate în vederea revenirii pentru ridicarea ulterioară a certificatului de inspecție tehnică.

Măsura a fost luată pentru ca posesorii de autovehicule să poată circula pe teritoriul României fără a risca sancțiuni pentru lipsa efectuării ITP.

Recomandarea RAR este să contactați stația la care doriți să mergeți și să vă asigurați că aceasta funcționează în condițiile propuse momentan și vă pot oferi serviciul de care aveți nevoie”, mai explică instituţia.

Reprezentanţii RAR au menţionat că specialiştii lucrează în continuare pentru a putea intra în normalitate în cel mai scurt timp posibil.

Măsura vine după ce, joi, activitatea cu publicul a fost blocată la reprezentanţe în urma unui incident tehnic produs în camera serverelor.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !