Eveniment

RAR a lansat aplicația prin care poți verifica istoricul unui vehicul

Gabriela Bunghez

Persoanele care intenţionează să cumpere o maşină  înmatriculată în România, pot verifica kilometrajul, starea Inspecţiei Tehnice Periodice sau norma de poluare cu ajutorul unei aplicaţii lansate, joi, de Registrul Auto Român (RAR).

Aplicația numită chiar, „Istoric Vehicul” se accesează gratuit și este ușor de folosit.

Programul poate fi accesat pe site-ul oficial al Registrului Auto Român – www.rarom.ro, dar și de pe smartphone.

Datele se vor obține doar dacă solicitantul va introduce adresa de email și numărul vehiculului de identificare.

„Datele se obţin dacă solicitantul introduce în aplicaţia «Istoric Vehicul» adresa de email şi numărul de identificare al vehiculului în cauză (seria de caroserie/şasiu). Aplicaţia va genera un cod de acces, îl va expedia pe adresa de email introdusă şi, după validarea lui, va furniza către aceeaşi adresă de email informaţiile pe care le-am considerat utile pentru deţinătorul sau viitorul deţinător al unui vehicul. Datele generate sunt: activităţile derulate la RAR şi numărul de kilometri înregistraţi în bordul maşinii (kilometri regăsiţi în baza de date a RAR sau a staţiilor ITP autorizate), existenţa/valabilitatea cărţii de identitate a vehiculului, câteva date tehnice şi de identificare, gradul de poluare, valabilitatea ITP“, informează comunicatul RAR, citat de ziare.com.

RAR precizează că datele oferite reflectă configurația vehiculului și statutul acestuia și sunt valabile la data interogării acestora în sistemul nostru informatic. Aceste date nu sunt destinate comercializării, iar folosirea aplicației se supune unor termene și condiții, care sunt detaliate în momentul accesării aplicației „Istoric Vehicul”.

Reprezentanții RAR atenționează că folosirea în exces a aplicației aduce restricționarea accesului.

Cei care nu reuşesc să intre în aplicaţie sunt sfătuiţi să aştepte până primesc codul de validare, iar dacă nu îl primesc să încerce din nou, eventual cu o adresă de mail diferită de cea folosită la prima încercare.

Aplicația va conţine în curând și date despre eventualele daune ale maşinii, dar acestea vor fi contra cost.