Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că există un decalaj între creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi creşterea numărului pacienţilor de la Terapie Intensivă, dar şi a mortalităţii, potrivit News.ro.
,,Ne aşteptăm în mod normal în perioada următoare, în următoarele săptămâni, să avem o creştere mai rapidă a numărului de cazuri atât la Terapie Intensivă, cât şi o creştere mai rapidă a mortalităţii”, a spus Rafila.
Potrivit lui Rafila, a crescut numărul pacienţilor la Terapie Intensivă întrucât, statistic, s-a observat că 5 la sută din bolnavi fac forme grave care necesită asistenţă de Terapie Intensivă.
,,Există un decalaj între creşterea numărului de cazuri şi creşterea numărului de persoane internate la Terapie Intensivă, dar şi în ceea ce priveşte mortalitatea, e un decalaj de două-trei săptămâni, pentru că, practic, o pesoană care se îmbolnăveşte nu intră de a doua zi la Terapie Intensivă, după o evoluţie de 7-10 zile ajunge în secţia de Terapie Intensivă. De asemenea, mortalitatea crescută apare după un interval mai mare de la creşterea cifrelor. Deci ne aşteptăm în mod normal în perioada următoare, în următoarele săptămâni, să avem o creştere mai rapidă a numărului de cazuri atât la Terapie Intensivă, cât şi o creştere mai rapidă a mortalităţii”, a afirmat Alexandru Rafila, potrivit g4media.ro.
Detalii aici.