Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat, marți, de ce restricțiile anti-COVID au fost ridicate deodată și nu treptat.
Rafila a precizat marți, într-o conferință de presă în care a oferit explicații cu privire la noile măsuri de relaxare, că a propus ridicarea etapizată a restricțiilor anti-COVID, însă a fost decizia Guvernului de a nu prelungi starea de alertă, potrivit G4media.ro.
„Lunea trecută am făcut o serie de propuneri pentru ridicarea etapizată a acestor restricții. Faptul că guvernul a hotărât ridicarea stării de alertă se ajunge într-o situație nouă, în care toate restricțiile vor fi ridicate. (…) Voi face și recomandări profesionale, astfel încât impactul măsurilor să nu se soldeze cu o creștere a numărului de cazuri, mai ales a celor grave. Prudența și responsabilitatea individuală trebuie să fie principalele atribute ale perioadei următoare”, a afirmat ministrul Rafila în debutul conferinței de presă.
„Noi ne găsim încă în situația unei transmiteri comunitare. Totuși 5.000 de cazuri pe zi, o incidență de 14 la mie în București și 100 decese sunt cifre care ne îndeamnă să fim prudenți, pentru a continua trendul descendent”, a subliniat ministrul Sănătății în conferința de presă.
Întrebat ulterior de ce s-a renunțat deodată, și nu treptat la restricții, Alexandru Rafila a răspuns: „E o întrebare la care nu am răspuns foarte concret, dar și eu sunt solidar cu decizia Guvernului României de a nu prelungi această stare de alertă”.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!