Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, estimează că un vârf al celui de-al cincilea val al pandemiei de COVID-19, pe care România îl traversează în această perioadă, ar putea fi atins în perioada 10-15 februarie.
El afirmă că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, care nu s-a vaccinat, să nu se infecteze cu tulpina Omicron, având în vedere gradul ridicat de transmisibilitate a acestei tulpini.
„La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este aproape imposibil, vă spun, este aproape imposibil să nu te infectezi. Gândiţi-vă că se infectează persoane vaccinate şi persoane nevaccinate.
Noi nu am avut niciun fel de informaţii despre acest virus. El a venit pe un teren, şi asta este problema acestui virus, a venit pe un teren imunologic, dacă vreţi, virgin, în care nu aveam niciun fel de reactivitate. Între timp, avem, pentru că sunt multe persoane care s-au îmbolnăvit inaparent. Au făcut sau nu au făcut nimic sau a fost o chestie tranzitorie de câteva ore trecerea lor prin infecţie. Aceste persoane au trecut prin boală, deci au o memorie imună faţă de acest virus şi dacă se reîmbolnăvesc o fac mult mai eficient sau nu se reîmbolnăvesc. Este o situaţie cu totul diferită”, a spus Alexandru Rafila, la Prima TV, scrie Agerpres.
Potrivit ministrului, este posibil ca săptămâna viitoare numărul de cazuri noi de COVID-19 să ajungă la 25.000 sau 28.000 pe zi, deși viteza de creştere a infectărilor este în scădere.
„Valurile cu creştere rapidă au, de obicei, şi o scădere rapidă. Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10-15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. Un lucru e important însă şi e bine să-l înţelegem: rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători. În prima săptămână din ianuarie am avut o rată de reproducere de 1,87 – adică o persoană infectată îmbolnăvea aproape alte două persoane – acum avem 1,25 şi în ultimele opt-nouă zile am avut o scădere progresivă de la 1,87 la 1,25. Şi 1,25 este îngrijorător, pentru că înseamnă că numărul de cazuri creşte, nu va scădea. Avem 19.000 acum, probabil că săptămâna viitoare vom avea 25.000 sau 28.000. Dar viteza de creştere a scăzut, pentru că dacă aveam 2, atunci aveam o dublare a numărului de cazuri de la un ciclu la altul”, a afirmat ministrul Sănătăţii duminică, la emisiunea Inisder Politic difuzată de Prima TV.
Alexandru Rafila mai explică faptul că panta descendentă a valului pandemic depinde de numărul de persoane care au fost afectate în acest val, dar şi gradul de vaccinare în rândul populaţiei.
În ceea ce priveşte posibila adaptare a vaccinurilor la varianta virală Omicron, medicul a explicat că valul pandemiei s-a derulat cu viteză foarte mare, mai mare decât posibilitatea adaptabilităţii vaccinurilor la această tulpină, iar înainte de a putea fi administrată populaţiei noua variantă a vaccinului, poate apărea o tulpină nouă.
Este posibil şi un al şaselea val al pandemiei de COVID?
Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte şi cu un al şaselea val al pandemiei de COVID, Alexandru Rafila răspunde că în biologie nu există lucruri imposibile și a explicat că virusul poate suferi alte mutaţii, potrivit News.ro.
„Eu niciodată nu mă hazardez să spun că din punctul de vedere al biologiei lucrurile sunt imposibile. Biologia este foarte surprinzătoare, câteodată”, susţine medicul.
Rafila explică faptul că ar putea apărea o variantă virală mai patogenă, care să provoace cazuri mai grave de boală, dar care, probabil, ar avea o transmisibilitate mai mică decât în cazul Omicron.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!