Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, conduce ancheta după moartea gravidei de 26 de ani care nu a fost operată la timp, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Ministerul Sănătăţii anunță că a găsit „mai multe nereguli” la spitalul din Botoșani unde a murit o gravidă, dar nu spune care sunt acestea
Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani fac verificări la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, după decesul tinerei de 26 de ani, gravidă, care nu a fost operată la timp, deși i-a implorat pe medici până în ultima clipă, potrivit Mediafax.
În urma informațiilor apărute în presă referitoare la decesul tinerei din Botoșani, înregistrat în cursul dimineții de 18 august, la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani, Ministerul Sănătății transmite că inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani s-au deplasat imediat la sediul acestei unități sanitare, unde au efectuat verificări cu privire la respectarea normelor legale în ceea ce privește conformitatea actului medical.
„Ca urmare a verificărilor efectuate au fost identificate mai multe nereguli în activitatea desfășurată de către personalul din cadrul unității spitalicești, aflat în serviciu la data evenimentului. La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituit un grup de lucru condus de ministrul sănătății, cu reprezentanții Inspecției Sanitare de Stat, Corpului de Control al Ministrului Sănătății și secretarii de stat pentru asistența medicală și pentru sănătate publică. În urma analizei informațiilor primite au fost solicitate verificări suplimentare instituțiilor competente, conform legii, pentru modul de asigurare a asistenței medicale, respectiv Colegiul Medicilor Botoșani și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănatate (ANMCS). De asemenea a fost sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani pentru a efectua cercetări în această cauză”, transmite MS.
Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati” se află în subordinea Consiliului Județean Botoșani, căruia Ministerul Sănătății i-a solicitat să ia urgent măsurile necesare, pentru prevenirea pe viitor a unor astfel de evenimente și asigurarea permanentă a asistenței medicale pacienților din această unitate sanitară. Ministerul Sănătății mai arată că monitorizează îndeaproape situația de la Spitalul Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani, în limitele competențelor legale.
Tânără i-a implorat pe medici până în ultima clipă
Presa locală din Botoșani scrie că tânăra de 26 de ani, gravidă în 3 luni, i-a implorat pe medici până în ultima clipă să o opereze, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Femeia însărcinată din Botoșani care a ajuns la spital cu sângerări și a murit sub privirile cadrelor medicale a trimis mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant prin care îi ruga să o opereze, scrie Monitorul de Botoșani.
Tânăra începuse să sângereze joi spre vineri și a sunat la 112, iar la ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.
La ora 3:16 Alexandra i-a trimis un mesaj medicului său curant.
„Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi săngerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra. Mesajul său a rămas, însă, fără nici un răspuns.
După aproximativ o oră, Alexandra i-a trimis un mesaj unuia dintre medicii care erau de gardă în acea noapte și a implorat să fie operată până dimineaţă
„Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că mi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o lau razna”, a scris tânăra. Şi acest mesaj a rămas fără răspuns.
Toată noaptea tânăra a vorbit constant cu soţul să prin mesaje spunându-i în repetate rânduri că are dureri crunte.
La 6.40 tânăra trimite un ultim mesaj:
“Nu mai pot”.
Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că aceasta s-a stins din viață.
La ora 7:30 a intrat în şoc. La ora 8:20 a fost declarat decesul. Exact cât prevede protocolul de resuscitare, 50 de minute.
Acum rudele și apropiații au creat o petiție online prin care cer să se facă dreptate în cazul său.
Creată în după-amiaza zilei de vineri, petiția a adunat în câteva ore aproape 2.000 de semnături.
Reprezentanţii unităţii sanitare spun că din investigaţiile medicale au arătat că nu se impunea ca tânăra să fie operată de urgenţă, în cursul nopţii, mai scie Monitorul de Botoșani.
Ce spun reprezentanții spitalului
Medicii susțin că starea tinerei s-a agrvat iremediabil dimineață, când a avut o hemoragie masivă, cu sângerare inclusiv la nivelul căilor aeriene. A fost dusă la Terapie Intensivă, dar în 20 de minute a murit.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Botoșani a anunțat că a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.
„Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort sponan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalui Judeţean Mavromati Botoşani, Asaftei Ioan.
Tânăra de 26 de ani era mama a trei copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI