Fostul primar al Constanţei executa o pedeaspă de nouă ani de închisoare.
Radu Mazăre va fi eliberat condiționat, conform unei decizii definitive pronunțate luni, 27 mai, de Tribunalul Ilfov, care a admis contestația pe care fostul primar al Constanței a făcut-o la o hotărâre a Judecătoriei Sectorului 4 din București.
Judecătoria Sectorului 4 îi respinsese lui Radu Mazăre cererea de a fo eliberat condiționat.
„În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a din codul de procedură penală, raportat la art. 587 alin. 3 din codul de procedură penală; admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. 6917/4/2024. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, rejudecând în fond:
În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan (date), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, arată minuta Tribunalului Ilfov.