Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ce el a acuzat „declarații agresive din partea țărilor NATO”.
Preşedintele rus a anunţat, duminică, plasarea în stare de alertă a “forţei de decurajare” a armatei ruse, care poate cuprinde o componentă nucleară, în a patra zi a invaziei Rusiei în Ucraina, relatează AFP.
“Dragi colegi, vedeți acțiunile neprietenoase ale țărilor din Vest în ceea ce privește partea economică, despre care știm cu toții, dar înalții oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federației Ruse, motiv pentru care ordon ministrului apărării şi şefului Statului Major să plaseze forţele de descurajare ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu şefii săi militari, transmisă de televiziunea de stat.
Potrivit Reuters, liderul rus a ordonat deja comandamentului său militar să pună forțele de descurajare ale Rusiei – o referire la unitățile care includ arme nucleare – în stare de alertă maximă, invocând declarații agresive ale liderilor NATO și sancțiuni economice împotriva Moscovei.
„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale despre care toată lumea le cunoaște foarte bine -, ci și oficialii de vârf ai țărilor NATO de conducere își permit să facă declarații agresive cu cu privire la țara noastră”, a spus Putin la televiziunea de stat.
Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.
Putin: „Western countries aren’t only taking unfriendly economic actions against our country, but leaders of major Nato countries are making aggressive statements about our country. So I order to move Russia’s deterrence forces to a special regime of duty.” pic.twitter.com/AC1yHncqZc
În acest moment, nu este foarte clar ce înseamnă această „alertă maximă”, notează The Guardian.
Ce prevede strategia nucleară a Rusiei
Departamentul apărării al Statelor Unite a publicat în luna februarie un raport numit Nuclear Posture Review, care arată ce prevede strategia nucleară a Rusiei, informează HotNews.ro.
Raportul afirmă că „strategia și doctrina Rusiei subliniază potențialul coercitiv și militar al folosirii armelor nucleare. Ea evaluează în mod greșit că amenințarea unei escaladări nucleare sau chiar o primă folosire a lor (n.r. doctrina „first use” – lansarea armelor nucleare înaintea adversarilor) va servi la ‘dezescaladarea’ unui conflict în termeni favorabili Rusiei”.
Documentul afirmă mai specific că: „Moscova amenință și face exerciții limitate privind o primă folosire a armelor nucleare, sugerând o așteptare greșită că amenințările nucleare coercitive sau o primă folosire limitată ar putea paraliza Statele Unite și NATO și, prin urmare, ar pune capăt unui conflict în termeni favorabili Rusiei”.
Potrivit aceleiași surse, doctrina de a „escalada pentru a dezescalada provine din presupunerea greșită a Moscovei privind capitularea Vestului în termeni favorabili Moscovei”.
Cele 4 situații în care Rusia ar lansa un atac nuclear
În iunie 2020, președintele rus Vladimir Putin a aprobat o actualizare a „Principiilor de Bază ale Politicilor de Stat ale Federației Ruse privind Descurajarea Nucleară”, un document care afirmă că:
„Federația Rusă consideră armele nucleare ca fiind exclusiv mijloace de descurajare”.
Documentul semnat de Vladimir Putin stipulează cele 4 condiții în care Rusia ar putea lansa arme nucleare:
- „primirea unor date de încredere despre o lansare de rachete balistice ce atacă teritoriul Federației Ruse și/sau a aliaților săi;
- folosirea armelor nucleare și a altor tipuri de arme de distrugere în masă de către un adversar împotriva Federației Ruse și/sau a aliaților săi;
- atac al unui adversar împotriva unor facilități guvernamentale sau militare critice ale Federației Ruse a căror perturbare ar submina acțiunile forțelor de răspuns nuclear;
- agresiune împotriva Federației Ruse folosind arme convenționale când însăși existența statului este în pericol”, mai scrie HotNews.ro.
Reacția NATO după anunţul lui Vladimir Putin privind armele nucleare
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat duminică alarmat de decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune în alertă „forţele de descurajare” ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite dpa.
Într-un interviu acordat duminică postului BBC, Stoltenberg a apreciat că anunţul făcut de Putin dovedeşte cât de „gravă” este confruntarea pe tema invadării Ucrainei de către Rusia, informează Agerpres.
Într-o intervenţie separată la postul de televiziune CNN, Stoltenberg a denunţat „o retorică periculoasă” şi un „comportament iresponsabil”.
„Aceasta este o retorică periculoasă. Acesta este un comportament iresponsabil. Şi, desigur, când combini această retorică cu ceea ce face (Rusia) pe teren în Ucraina – poartă un război împotriva unei naţiuni independente, suverane, declanşează o invazie masivă asupra Ucrainei – situaţia devine şi mai gravă”, a apreciat Stoltenberg la programul „State of the Union” de pe CNN, citat de Reuters.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!