
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o tânără în vârstă de 17 ani, cetăţean român, care a încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de o carte de identitate falsă.
În data de 22.09.2015, ora 7.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac- Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageră într-un autoturism condus de un cetăţean român, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitatea românească.
„La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au sesizat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor, a rezultat faptul că persoana în cauză este o minoră, în vârstă de 17 ani, din jud. Braşov. Aceasta a declarat că a procurat documentul de la un cetăţean român, fără a plati vreo sumă de bani în schimb şi intenţiona să ajungă în Austria pentru a-şi găsi un loc de muncă, dar nu avea acordul părinţilor pentru a ieşi din ţară”, se arată într-un comunicat de presă al polițiștilor arădeni.
Oamenii legii au întocmit în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.