Puștii de la Corona, la un campionat european de la Gaflenz

Puștii de la Corona, la un campionat european de la Gaflenz

fotbal copiiTrei echipe de copii de la clubul de fotbal Corona Brașov vor pleca astăzi la Gaflenz (Austria) pentru un campionat european de fotbal mai deosebit.

Pe lângă sport, se pune foarte mare accent pe concepte europene importante, cum ar fi toleranța, fair play-ul și relațiile dintre țări. Campionatul se va desfășura între 31 iulie și 8 august.

„Țara noastră a fost invitată să participe la acest eveniment de către Excelența Sa Ambasadorul Austriei la București, dl. Michael Schwarzinger. Și ne bucurăm mult de invitație, deoarece este foarte important pentru copiii noștri să se cunoască, să comunice și să lege prietenii cu copii din alte țări“,.  precizat consilierul local Christian Macedonschi (FDGR).

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Evenimentul este subvenționat de catre organizatori, mai puțin costurile de transport și taxa de participare de 42 de euro/copil, micuții având asigurata cazarea si 3 mese pe zi pe tot parcursul evenimentului.

Macedonschi a ținut să le mulțumească primarului George Scripcaru și președintelui Clubului Corona, Liviu Lupu, „care au fost de acord să susțină financiar proiectul. Doresc de asemenea să-i mulțumesc Primarului din Gaflenz, pe care îl cunosc, este un om deosebit, care trăiește pentru fotbal și pentru copii. FDGR va sponsoriza la rândul său evenimentul, noi le vom cumpara celor 40 de copii participanți câte un tricou oficial al campionatului. De asemenea, impreuna cu oficialii clubului Corona, le vom întoarce invitația celor de la Gaflenz, cu ocazia Campionatului European de Fotbal pentru Copii, care va avea loc în august la Brașov”.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate