Brașovenii au aflat zilele trecute că Primarul Scripcaru își mai dorește un mandat în fruntea orașului. Cu toate acestea, de ani buni de zile, orașul nu a mai progresat în niciun sector de activitate.
Consilierii locali PSD Brașov atrag atenția că niciunul dintre proiectele promise de Scripcaru în campania electorală din 2016 nu s-a realizat.
“Asistăm cu tristețe, uitându-ne la orașele mari ale României, la o imagine dezolantă a Brașovului. Orașul nostru a ajuns printre cele mai poluate din țară, clasându-se pe locul 3. Tot mai mulți ne confruntăm cu lipsa parcurilor și a zonelor verzi ale orașului, salvându-ne doar poziția geografică și Muntele Tâmpa. În campania electorală din 2016 primarul în funcție promitea renovarea totală a Centrului Istoric, construirea Sălii Polivalente, terminarea lucrărilor la Pasajul Fartec, Construirea noului spital, dar și susținerea artei și culturii. Nimic din cele menționate nu a fost realizat! Ba mai mult, orașul se degradează pe zi ce trece, iar faima de cel mai frumos oraș din România nu ni se mai atribuie de ceva vreme”, a declarat Alexandra Crivineanu, consilier local
Consilierii locali PSD Brașov subliniază că numai în echipă se pot realiza proiectele mari pentru oraș și tocmai de aceea, au oferit tot sprijinul în implementarea acestora.
„Executivul Primăriei și PNL au avut toate condițiile pentru a face performanță în administrație, grupul consilierilor locali PSD fiind mereu dispus să susțină proiecte și să le voteze, doar pentru că noi am crezut în puterea echipei și nu în lupta politică. După un mandat de patru ani, actuala echipă de la Primărie trebuie să dea socoteală brașovenilor pentru toate proiectele promise și nerealizate”, a adăugat Crivineanu