Politică

PSD Brașov are nevoie de Cătălin Leonte. Este singurul care se bate pentru brașoveni

Sebastian Dan

Razvan Iosif
Razvan Iosif

Schimbarea la nivel organizațional determinată de retragerea președintelui Constantin Niță din funcția de președinte al PSD Brașov confirmă nevoia de schimbare și reformă a clasei politice în ansamblul ei.

„Concret, PSD Brașov trebuie să țină cont, într-un context al dominației pseudo-liberale și, în fapt, pedeliste, exprimate evident la nivel guvernamental, de dorința celor mulți. Nu putem fi de acord cu reapariția pe scena politică a crocodililor gen Blaga sau Scripcaru – chiar dacă acesta din urmă și-ar masca intențiile sub uniforma de independent. Guvernul tehnocrat este doar o formă de continuare a politicilor dăunătoare românilor. De accea, la Brașov consider că se impune cu prioritate redefinirea politicilor partidului nostru. O primă măsură ar fi susținerea necondiționată a lui Cătălin Leonte, cel mai competent candidat, în campania pentru câștigarea poziției de primar al Brașovului. Mai avem două luni până la vot, avem timp pentru reconfigurarea opțiunilor PSD”, ne-a declarat Răzvan Iosif, vicepreședinte al organizației județene PSD Brașov.