Eveniment

Eurodeputații aprobă măsuri de protecție pentru fermierii europeni în contextul acordului UE–Mercosur

Sebastian Dan

Eurodeputaţii au sprijinit marţi, la Strasbourg, măsuri suplimentare de protecţie pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în urma liberalizării comerţului cu ţările Mercosur. Noul regulament, deja convenit informal cu statele membre ale Uniunii Europene, a fost adoptat cu 483 voturi pentru, 102 împotrivă şi 67 abţineri.

Acesta stabileşte modul în care UE ar putea suspenda temporar preferinţele tarifare prevăzute în acordul comercial UE-Mercosur privind importurile agricole din ţările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), în cazul în care o creştere bruscă a acestor importuri afectează producătorii din UE.

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a transmis un comunicat în care anunță că a ”votat, în plenul Parlamentului European, măsurile de salvgardare pentru fermieri, în contextul viitoarei intrări în vigoare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările din America de Sud membre ale Mercosur”.

Siegfried Mureșan explică ce înseamnă documentul votat astăzi în PE

Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan

„Aceste măsuri apără fermierii de eventualele riscuri generate de noul acord comercial. Votul de astăzi este o victorie a Parlamentului European. Este și o victorie a Partidului Popular European și a Partidului Național Liberal, care au insistat pentru aceste clauze de salvgardare.

Concret, fermierii vor fi protejați prin:

 Monitorizare strictă și continuă a importurilor agricole sensibile din Mercosur, cu rapoarte regulate către Parlament și Consiliu.

 Praguri clare pentru declanșarea investigațiilor, conform acordului final:

  • creșterea importurilor cu peste 5% față de media ultimilor 3 ani și/sau
  • scăderea prețurilor cu peste 5% (sub nivelul pieței UE).

 Proceduri accelerate:

  • investigații finalizate în maximum 4 luni pentru produsele sensibile;
  • măsuri provizorii aplicabile în cel mult 21 de zile, în cazuri urgente.

Prin votul de astăzi, ne asigurăm că fermierii sunt protejați din prima zi în care acordul UE – Mercosur va intra în vigoare”, sunt precizările făcute de Siegfried Mureșan, eurodeputat liberal din grupul PPE.