Inspectorii de la Protecția Consumatorului din Braşov au demarat un control la furnizorul de gaz și la Compania Apa ca urmare a mai multor reclamaţii primite.
Șeful regional al instituţiei, Sorin Susanu, a declarat că una dintre nemulțumirile brașovenilor vizează faptul că nu sunt contorizați individual clienţii: „Sunt mai multe sesizări la Compania Apa referitoare la faptul că sunt locuințe debranșate, chiar dacă sunt cu plata la zi, tocmai că în cazul acestui prestator de servicii nu se oferă o contorizare individuală. Din acest motiv îi vom îndruma pe cetățeni și vom obliga Compania Apa să facă acest lucru, pentru a nu suferi conusmatorii care sunt cu plata la zi și care nu au nicio legătură cu neregulile altor persoane din bloc“.
În ceea ce privește furnizorul de gaz, aici se pune problema ce măsoară contoarele: ce procent din ceea ce se măsoară este combustibil și cât aer…
„Există laboratoare specializate și acreditate în acest sens, care la solicitarea nostră vor face măsurătorile și analiza unui metru cub de gax, pentru a ne elucida dacă plângerile și reclamațiile sunt întemeiate sau nu. Iar în cazul în care analizele vor demonstra faptul că există nereguli, se vor lua măsuri drastice și fără nicio reținere“, a precizat comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului.