Eveniment

Poliția Brașov a deschis dosare penale pentru cruzime față de animale. Cal lovit și câine American Bully cu urechile cupate

Sebastian Dan

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – Brașov continuă acțiunile de prevenire și combatere a faptelor de cruzime asupra animalelor.

Pe 4 august, împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Sânpetru, au desfășurat o acțiune pe raza localității, în urma căreia au fost dispuse mai multe măsuri legale.

Cazurile identificate

Într-una dintre situațiile verificate, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit că, la sfârșitul lunii iulie, ar fi lovit în mod repetat exemplarul cabalin pe care îl deține.

Într-o altă situație, a fost identificat un câine din rasa American Bully care prezenta pavilioanele auriculare secționate bilateral. Există suspiciuni că au fost efectuate intervenții chirurgicale interzise de lege, destinate modificării aspectului animalului.

Dosare penale și sancțiuni

În ambele cazuri, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: