
Prosumatorii nu vor mai fi obligați să-și instaleze la locul de consum și de producere instalații de stocare. Camera Deputaților a votat, miercuri, în calitate de cameră decizională, eliminarea obligativității montării de sisteme de stocare a energiei electrice produse, atât pentru prosumatorii existenți, activi în momentul de față, cât și pentru persoanele care doresc să devină prosumatori în viitor și vor solicita avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop.
Pentru ca măsura să se aplice mai este nevoie doar ca președintele să promulge legea.
În acest an, România a ajuns la 175.663 de prosumatori. Puterea totală a panourilor solare instalate ajunge la aproape 2.141 MW.
Proiectul de lege care impunea prosumatorilor să își monteze și instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse fusese adoptat de Parlament, dar ulterior președintele Iohannis a retrimis legea în Parlament pentru modificare. Potrivit președintelui, prin “stabilirea unui termen obligatoriu pentru prosumatori – 31 decembrie 2027, până la care să achiziționeze instalații de stocare a energiei electrice și, în lipsa instituirii corelative a unei forme de sprijin din partea statului, se produce și o discriminare față de prosumatorii existenți”. Președintele Iohannis avertizează că “lipsa disponibilității financiare a beneficiarilor de a achiziționa suplimentar, din surse proprii, baterii pentru stocarea energiei solare induce riscul ca numeroase sisteme de panouri fotovoltaice deja instalate pe imobile să nu poată fi puse în funcțiune și racordate la rețea în mod corespunzător”.
Potrivit acestuia, există prosumatori (Centre de plasamanete, Cămine de bătrâni etc.) care au făcut eforturi enorme să și monteze astfel de echipamente, la limita subzistenței economice și acum sunt obligați să scoată din buzunar alte mii de euro prin efectul legii pentru a și schimba o parte din echipamente și a și monta baterii de stocare.
Asociația Energia Inteligentă a reclamat că măsura „bagă din nou mâna în buzunarul românului”.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) afirma că modificarea a fost făcută fără dezbatere și comunicare și că legalizează două lucruri distincte:
- Descurajarea prosumatorilor din România prin obligativitatea stocării de energie.
- Aplicarea prevederilor privind stocarea și pentru prosumatorii deja aprobați, ceea ce face ca această lege să aibă un caracter retroactiv.
- Limitarea injectării în rețea a surplusului sistemelor fotovoltaice si conditionarea de stocare, care ar fi fost în sarcina operatorilor de rețea.
Sursa: economedia.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!