Eveniment

Prostituate prinse de poliţişti în timp ce făceau sex oral cu clienţii

Flavia Cistian

Foto: Arhivă

Prostituatele, trei la număr, în vârstă de 17,20 şi 22 de ani, au fost prinse pe strada Grigore Ureche, în timpul unei razii a poliţiştilor de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov. Oamenii legii le-au prins pe prostituate în timp ce făceau sex oral la trei bărbaţi. Asta după ce fiecare dintre ele a încasat câte 50 de lei de la clienţi.

„Poliţiştii au stabilit că actele sexuale orale fuseseră în prealabil plătite, iar tânăra de 22 ani a mai fost depistată, în datele de 04.04.2012, 12.04.2012 şi 19.06.2012, tot în zona respectivă, în timp ce practica raporturi sexuale contra cost. Suspecta a fost reţinută de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, iar cercetările sunt continuate, în scopul documentării întregii activităţi infracţionale a persoanelor depistate“, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.