Consilierii locali Cristian Macedonschi (FDGR) și Șerban Șovăială (independent) au depus o serie de interpelări pentru ședința ordinară de Consiliu Local din data de 15.12.2017 cu scopul de a implementa o serie de proiecte benefice Brașovului și brașovenilor.
Prima interpelare a celor doi consilieri face referire la perioada sărbătorilor de iarnă și vine ca un răspuns față de reacțiile brașovenilor și ale turiștilor veniți în minivacanta de 30 noiembie – 1 decembrie, care au găsit un Brașov sumbru și întunecat, el fiind singurul oraș turistic important din România care nu a aprins luminițele de sărbători și nu a deschis Târgul de Crăciun în acea perioada.
Astfel, cei doi consilieri, propun aprinderea luminițelor în oraș și deschiderea Târgului de Crăciun din data de 30 noiembrie, cu excepția Bradului, care ar urma să fie aprins pe 6 Decembrie, dacă tot susțin oficialii din primărie că așa ar fi tradiția. Totodată, având în vedere faptul că Brașovul este împrietenit cu orașul Nürnberg, iar acest oraș are cel mai renumit târg de Crăciun din lume, ar fi util un schimb de experiență cu responsabilii care îl organizează. Iar pe viitor, cei doi consilieri consideră că ar trebui organizate târguri de Crăciun și în cartiere precum: Răcădău, Steagu, Tractoru și în Poiana Brașov.
Având în vedere creșterea substanțială a numărului de turiști care vin în Brașov, prin cea de a doua interpelare se propune amplasarea unor binocluri cu fise în zonele de belvedere ale Brașovului, așa cum există în majoritatea obiectivelor turistice din lume cu puncte de belvedere, precum: platforma turistică de pe Tâmpa și parcările „Belvedere” de pe Drumul Poienii, operarea acestora fiind făcută de Primărie sau într-un parteneriat public-privat cu un agent economic din Brașov.
Ultima interpelare vine să încurajeze scăderea poluării și achiziția de autoturisme cu propulsie electrică și hibridă, prin oferirea parcării gratuite pe teritoriul municipiului Brașov posesorilor acestor mașini.
Astfel, s-ar arăta că Brașovul își dorește cu adevărat un aer curat pentru cetățeni și turiști și că este interesat de sănătatea acestora, mai ales că în ultimii ani orașul nostru a apărut în rapoarte naționale și internaționale ca fiind unul dintre cele mai poluate din România.