UPDATE: Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a lipsit de la votul din Senat. În schimb, toți senatorii PNL prezenți au votat „pentru”, la fel ca și parlamentarii PSD și AUR.
Știrea inițială: Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile militare de stat, cu 90 de voturi pentru şi 8 abţineri. În cadrul dezbaterilor, senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de apărare, a declarat că după adoptarea legii în Parlament, Guvernul trebuie să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege. Senatul este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege, transmite News.ro.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat a fost adoptată de plenul Senatului, luni, după ce comisia de apărare a elaborat un raport de admitere, cu amendamente.
Proiectul prevede că pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.
Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de Apărare din Senat, a declarat în cadrul dezbaterii că în comisia de Apărare au dovedit că le pasă de rezervişti, precizând că este important, mai ales în acest context de securitate, ca aceste inechităţi să fie eliminate.
„Mai avem un singur pas de făcut, şi anume Guvernul să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege, pentru că nu mi-aş dori să avem aceeaşi situaţie ca la Planul naţional de luptă împotriva cancerului, ca acest text de lege să fie uitat într-un sertar„ a mai spus Pauliuc.
Senatorul PSD Felix Stroe a declarat în plen că parlamentarii grupului PSD au votat în comisia de apărare în unanimitate proiectul de lege.
Senatorul PNL Virgil Guran a declarat că o armată se pregăteşte pentru a preveni un război.