Primăria Braşov a preluat în administrare curtea Bisericii Negre, în luna martie, pentru a putea accesa o finanţarea nerambursabilă în vederea reabilitării acestei zone.
Costurile de realizare a lucrărilor au fost estimate la suma de 8.862.929,37 lei (1.982.447,80 euro), iar proiectul a fost depus pentru accesarea unei finanţări nerambursabile prin mecanismul financiar SEE (Spaţiul Economic European), ce are drept state donatoare Norvegia, Islanda şi Liechenstein şi prin care sunt puse la „bătaie” 9,8 milioane de euro.
Reprezentanţii Primăriei aşteaptă acum un răspuns la cererea de finanţare depusă în luna aprilie la Ministerul Culturii. „La sfârşitul săptămânii trecute, am trimis reprezentanţilor ministerului documentele şi clarificările pe care ni le-au solicitat. Proiectul este în evaluare şi sperăm ca procedura să se încheie cât mai curând”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Un proiect ce păstrează calitatea istorică a zonei
Lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre vor fi realizate după un proiect selecţionat în urma unui concurs de arhitectură organizat de municipalitate în 2011. Proiectul şi-a propus tocmai păstrarea calităţii istorice a zonei. În principal, este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole, propunerea fiind orientată spre structura conceptului din 1884. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.
În cadrul proiectului vor fi reamenajate şi accesele în corpurile de clădire ale Liceului Johannes Honterus, respectiv treptele din piatră naturală cu inscripţii despre istoricul fiecărui imobil, dar şi accesele în Biserica Neagră, respectiv covoarele de acces din piatră naturală din dreptul fiecărei dintre cele 6 porţi ale bisericii: denumirea porţii şi câteva date despre istoria sa sunt scrise în câte una din lespezile de piatră.
La finalul lucrărilor de descărcare arheologică, Biserica Neagră a solicitat la rândul său, prin alte două proiecte, fonduri de peste 1,5 milioane euro, din Programul Conservarea şi Revitalizarea Patrimoniului Cultural şi Natural, pentru amenajarea unui muzeu al Bisericii Negre si pentru inventarierea şi catalogarea obiectelor descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate.