Eveniment

Proiectul de plafonare a prețului RCA, retras de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Iulia Ghervan

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea prețului RCA, pregătit pe fondul colapsului Euroins, urma să fie discutat și aprobat în ședința de guvern de astăzi, dar a fost retras, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

“În privința proiectului de plafonare a prețului RCA pregătit la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară, acesta nu figurează pe ordinea de zi, deoarece a fost retras de ASF”, a spus Dan Cărbunaru.

Amintim, Ministerul Finanțelor a propus, într-un proiect de hotărâre de Guvern, înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor aplicate în martie 2022, pentru a preveni scumpiri ale polițelor după insolvența Euroins, în contextul în care deja în ultimii doi ani a avut loc o scumpire de 98% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 104% pentru asigurați persoane juridice.

Jucătorii din piață au criticat acest proiect. Plafonarea tarifelor RCA încalcă legislația europeană, o astfel de măsură fiind aplicată și în anul 2016, iar atunci mediul concurențial a fost grav afectat și România a intrat în infringement, au transmis, joi, într-un comunicat de presă, reprezentanții companiilor de asigurări, respectiv UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, și PIAR − Patronatul Industriei Asigurătorilor din România.

Sursa: economedia.ro