Eveniment

Programul ,,PETrică”, extins în alte două cartiere

Gabriela Bunghez

Municipalitatea extinde programul ,,PETrică” și în alte cartiere. Aleșii locali au aprobat vineri, în ședința de plen, extinderea programului până la 1 octombrie 2022 și amplasarea a încă două sisteme automate.

După succesul înregistrat cu ,,PETrică”, primul sistem instalat în Livada Poștei, care a reușit în mai puțin de două luni să colecteze 231.736 de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, în următoarea perioadă, Municipalitatea, împreună cu cei doi parteneri – Envipco și Brai-Cata – va monta încă două astfel de sisteme de colectare.

Unul dintre noile sisteme va fi montat în zona Pieței Astra sau în zona gării, având ca termen estimat luna noiembrie, iar cel de al doilea va fi amplasat în luna februarie, într-o zonă ce urmează a fi stabilită.

De asemenea, perioada de funcționare a lui PETrică 1, a fost extinsă până la 1 octombrie 2022.

Peste 230 de mii de recipiente, colectate

De la punerea sa în funcțiune, PETrică a colectat 231.736 de recipiente, dintre care: 88.205 PET-uri, 88.958 de doze de aluminiu și 54.753 sticle.

Din punctul de vedere al sistemul de recompensare, de la începutul proiectului au fost oferite 18.000 bilete RATBv, pe suport de hârtie.

În urma cu două săptămâni mecanismul de recompensare s-a schimbat, iar de atunci s-au generat 3.130 de bilete în portofele electronice nominale, dintre care aproximativ 10% sunt portofele noi, ceea ce confirmă că sunt brașoveni care au ales transportul în comun.

Sistemul automat PETrică este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje.

Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac.

Foto: arhiva/Primaria Brasov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!