Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe duminică. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citate de News.ro.
Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc. Acestea pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon. Tarifele pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană.
La fel ca în anii precedenţi, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Programul „Litoralul pentru toți” oferă românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife accesibile
“Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon.
Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august.
Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.
Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană. La un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare.
Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană. La un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.
Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 40. Este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Detaliile privind hotelurile incluse în programul „Litoralul pentru Toţi” se găsesc pe site-ul FPTR.
Sursa: g4media.ro