Eveniment

Programul direcțiilor pentru eliberarea pașapoartelor va fi prelungit, anunță Guvernul

Gabriela Bunghez

De la declanșarea conflictului militar din Ucraina numărul persoanelor care solicită pașaport s-a triplat. Oamenii vor să aibă documentele de călătorie în cazul în care situația se agravează și în țara noastră și trebuie să plece.

Guvernul reacționează după aglomerația formată în ultimele zile la serviciile de Pașapoarte din întreaga țară.

Executivul anunță că va lua câteva măsuri menite să reducă aglomerația din birourile care liberează astfel de acte, relatează Europa FM.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Carbunaru, a precizat că programul direcțiilor pentru eliberarea pașapoartelor va fi prelungit.

De asemenea, Cărbunaru a spus că și numărul angajaților va fi suplimentat.

„Este un drept legal al oricărui cetățean român și pentru a veni în întâmpinarea acestui interes de a obține pașapoarte de călătorie, Ministerul de Interne și-a suplimentat efectivele și programul de lucru, astfel încât să evite pe cât posibil aglomerațiile și să poată emite într-un ritm cât mai aproape de necesitate documentele de călătorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Carbunaru, potrivit Europa FM.

La sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Brașov sunt solicitări la fel de multe ca în lunile de vară.

Pentru programări online sunt locuri disponibile doar de la jumătatea lunii aprilie.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!