Eveniment

Prognoza meteo 4 iulie – 1 august 2022. Caniculă și ploi în prima săptămână 

Gabriela Bunghez

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 4 iulie – 1 august 2022. 

Prima săptămână din iulie va fi cu temperaturi caniculare, dar și cu reprize de ploi torențiale, arată prognoza meteo. 

Specialiștii anunță temperatur mai ridicate decât cele specifice datei din calendar pe aproape tot parcursul lunii iulie. 

Sunt așteptate ploi și vijelii în majoritatea zonelor din țară. Precipitațiile vor fi mai consistente la munte, în Transilvania, Maramureș, Nordul Moldovei. 

Prognoza meteo 4 iulie – 1 august 2022 

Săptămâna  4 – 11 iulie 2022 

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele centrale și la munte. Excepție va face sud-estul țării, unde cantitățile de precipitații vor fi normale pentru acest interval. 

Săptămâna 11 – 18 iulie 2022 

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte local în regiunile intracarpatice. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. 

Săptămâna 18 – 25 iulie 2022 

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în centru și la munte. 

Săptămâna 25 iulie – 1 august 2022 

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales la munte. 

Amintim că meteorologii au transmis și o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă de astăzi și până marți. 

https://newsbv.ro/2022/07/03/vreme-cam-indecisa-la-brasov-cod-portocaliu-de-ploi-si-cod-galben-de-canicula/

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI