Brașovul pierde un simbol al artei vizuale – În memoria profesorului Mircea Vladimir Bârsan
Noaptea trecută, Brașovul a pierdut una dintre figurile sale emblematice în domeniul artelor vizuale. Profesorul Mircea Vladimir Bârsan – cunoscut sub numele de Vova – a încetat din viață, lăsând în urmă o moștenire valoroasă în educație, artă și cultură.
Născut la Zalău, pe 12 martie 1933, Vova Bârsan și-a dedicat întreaga viață formării tinerelor generații în domeniul artelor vizuale. Absolvent al prestigiosului Institut de Arte Plastice, și-a început activitatea la Brașov, unde a activat în multiple instituții de cultură și învățământ: Casa Pionierilor, Liceul de Artă, Casa de Cultură a Studenților, ProTV, Școala Populară de Artă și Universitatea Transilvania.
Profesorul Vova Bârsan a inspirat tânăra generație
De-a lungul carierei sale îndelungate, profesorul Vova Bârsan a inspirat și pregătit sute de elevi, studenți și pasionați de fotografie, cinematografie, radio, televiziune și arta spectacolului. Pentru contribuția sa de excepție la dezvoltarea vieții culturale din Brașov, în anul 2008 a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov.
Primarul George Scripcaru și-a exprimat regretul profund față de trecerea în neființă a celui ce a fost Vova Bârsan, apreciind rolul său esențial în formarea multor generații de cameramani și fotografi brașoveni. Edilul a transmis condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor apropiați.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la priveghiul care va avea loc vineri, 20 iunie, ora 19:00, la Biserica greco-catolică „Sf. Petru” de pe strada Zizinului nr. 24/A, lângă Spitalul Județean Brașov. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 23 iunie, ora 10:00, la aceeași biserică.
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe cel care a fost un adevărat mentor al artelor vizuale românești!