Eveniment

Profesorul șpăgar de la Medicină a fost trimis în judecată

Sebastian Dan

lazar onisaiProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a profesorului Onisâi Lazăr pentru săvârşirea a 32 de infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă, a anunțat Mihaela Alina Popescu, prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în calitate de profesor universitar la disciplina Anatomie, din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Transilvania”, a primit în data de 29 ianuarie 2013 de la un denunţător, student din anul II, suma de 800 de lei pentru a-l promova în alte condiţii decât cele legale la examenul din sesiunea de iarnă 2013.

În data de 8 februarie 2013, a fost prins în flagrant imediat după ce a pretins suma de 1.000 de lei din care a primit 700 de lei de la investigatorul cu identitate reală desemnat de procuror, care s-a prezentat ca fiind student în anul I la Facultatea de Medicină Braşov, pentru a-l promova în alte condiţii decât cele legale, la disciplina Anatomie, tot în sesiunea de iarnă 2013. 
Inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru că, în perioada iunie 2011 – ianuarie 2013, a pretins şi a primit de la alte 21 de persoane, studenţi ai Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Transilvania”, direct sau indirect, sume de bani variind de la 200 de euro până la 500 de euro, pentru un examen sau alte foloase, muncă nerenumerată, prestată de doi studenţi, pe parcursul perioadei aprilie 2011 – iunie 2012, în aceleaşi scopuri. 
În sarcina inculpatului s-a mai reţinut şi faptul că, în cursul lunii septembrie 2012, a pretins şi a primit suma de 200 de euro de la un denunţător, traficându-şi influenţa pretinsă pe lângă un cadru universitar al Facultăţii de Medicină din Braşov pentru a-l promova pe acesta la unul dintre examene. 
Imediat după prinderea în flagrant a profesorului, conducerea Universităţii „Transilvania” a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu acesta, care a trebuit să părăsească instituţia de învăţământ. 
Dosarul a fost înaintat în vederea efectuării cercetării judecătoreşti Tribunalului Braşov, se precizează în comunicatul de presă.