
Peste 30 de producători români au fost înşelaţi de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri care s-a angajat iniţial că va plăti deplasarea și costurile de cazare pentru participare, dar şi-a retras sprijinul la startul evenimentului. Rezultatul este că România nu este reprezentată la un târg important, iar producătorii românii pierd șansa de a prezenta produsele românești.
În acest context, Partidul Social Democrat îi cere ministrului Economiei, Costin Borc, să-şi dea demisia pentru că nu a sprijinit participarea producătorilor români din industria alimentară la SIAL 2016, unul dintre cele mai mari târguri de produse alimentare din lume. Târgul are loc în aceasta perioadă la Paris, în Franţa.
„Producătorii români din industria alimentară trebuie susţinuţi pentru că prin ei putem dezvolta clasa de mijloc din România. Din păcate, Guvernul actual a fost mult mai preocupat să susţină companiile străine şi producătorii din afara României, ignorând interesele legitime ale românilor. Aceasta este doar ultima acţiune dintr-un lung şir prin care Guvernul tehnocrat arată că este împotriva intereselor producătorilor autohtoni şi fermierilor români. Luni de zile, Guvernul tehnocrat a refuzat să plătească subvenţiile fermierilor, ceea ce le-a creat un handicap major în raport cu alţi fermieri din Uniunea Europeană. Acum, România nu există pe piața internațională. Producătorii români au nevoie de promovare, susținere și respect”, a declarat Marius Dunca, preşedintele PSD Brașov
