Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus, la data de 16.12.2014, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de Pîrţac Andrei, pentru infracţiunea de „şantaj”, individ săltat de mascați de la News Cafe (amănunte AICI).
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada septembrie – decembrie 2014, inculpatul Pîrțac Andrei – în vederea recuperării unei datorii mai vechi, o amenințat-o pe persoana vătămată T.H.G. cu acte de violență, spunându-i îi va crăpa capul, îi va teroriza întreaga familie, îi va da cu un topor în cap, precum și că îi va da foc la copii de față cu el“, a precizat Maria Mădălina Bocu, prim procuror adjunct delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
În acest context, a fost formulată propunere de arestare preventivă care a fost admisă de către judecătorii din cadrul Judecătoriei Braşov, fiind emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16 decembrie 2014.
Cercetările în cauză au fost efectuate de către organele de poliţie judiciară din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.