Educaţie

Procedura și calendarul pentru înscrierea la grădiniță pentru anul școlar 2020-2021

Gabriela Bunghez

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat procedura și calendarul privind înscrierea și reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021.

Astfel, MEC a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ):

  • reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021;
  • înscrierea copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.

Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Reînscrierile se pot efectua şi prin fax, poştă electronică sau telefonic.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

Înscrierile se vor desfășura în două etape, astfel:

  • Etapa I: între 8 iunie – 3 iulie
  • Etapa II: între 20 iulie – 10 august.

Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august.

Pentru înscriere, părinţii pot comunica unităţii de învăţământ şi prin fax, poştă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul şi date privind opţiunile exprimate), pentru a fi introduse în aplicaţia informatică specific din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Cum se transmit documentele pentru înscriere la grădiniţă

Etapa de validare a fişelor şi de completare a dosarelor cu documentele necesare se va desfăşura la momentul comunicării de către unitatea de învăţământ, pe zile şi intervale orare, în ordinea în care cererile au fost introduse în aplicaţie, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie.

Comunicarea va fi postată atât pe site-ul unităţii de învăţământ, cât şi la avizier.

În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare, care presupun existenţa:

  • unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi;
  • unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;
  • unui frate sau au unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ respectivă;
  • unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoţit de certificatul de orientare şcolară eliberat de Comisia de orientare şcolară şi profesională.

Pe lângă aceste criterii generale, fiecare unitate de învăţământ poate elabora criterii specifice până la data de 29 mai 2020.

Orarul reînscrierilor și, respectiv, al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă.

Conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare) și criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.

https://newsbv.ro/2020/05/05/incep-inscrierile-la-gradinita-ministerul-educatiei-a-publicat-calendarul/