Examenul practic, pentru obținerea permisului de conducere, ar putea fi susținut fără prezenţa unui poliţist.
Un proiect de lege, depus de UDMR, propune chiar liberalizarea meseriei de examinator auto. Ministrul de Interne, Lucian Bode, şi specialiştii în condus preventiv nu văd cu ochi răi această iniţiativă, însă şoferii o critică.
Parlamentarii UDMR au depus un proiect de lege prin care încearcă liberalizarea meseriei de examinator auto, informează G4Media.ro care citează Turnul Sfatului.
Proiectul propune ca examinarea auto să se poată face și de persoanele fizice, care vor trebui să îndeplinească anumite criterii.
Concret, se propune ca examinatorii să nu mai fie ofițeri MAI, ci persoane fizice care ar urma să susțină un examen în acest sens.
Condiții pentru a deveni examinator auto
Viitorul examinator auto trebuie să îndeplinească câteva criterii:
- să aibă cel puțin 5 ani vechime de conducător auto la categoria unde urmează să fie examinator
- să aibă peste 23 de ani
- să nu fi avut permisul de conducere anulat
- să fie apt medical și psihologic
- să nu dețină o funcție la vreo școală de șoferi
- să urmeze un curs de formare profesională
- să treacă un examen.
Inițiatorul spune însă că doritorii vor fi atent testați.
”Dezvăluirile periodice din presa românească despre corupția din sistem ridică semne de întrebare asupra statutului examinatorilor, așa cum această profesie este practicată în multe state membre. Regula examinării candidaților de către cadre ale Ministerului Afacerilor Interne este specifică statelor din fostul bloc comunist și reprezintă o rămășiță a modului în care statul asigură controlul absolut în toate domeniile”, susține Benedek Zacharia, autorul proiectului de lege în expunerea de motive ce însoțește documentul.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ar continua să rămână, însă doar ca entitate de testare pentru proba teoretică de verificare a cunoștințelor, de emitere a permiselor de conducere și de evidență a acestora.
Același serviciu ar urma să acorde avizul pentru viitorii examinatori auto.
De asemenea, se propune în proiectul de lege ca instructorul auto să fie prezent în mașină, alături de examinator pe perioada de desfășurare a examenului practic
”Măsura este menită să reducă gradul de intimidare resimțit de candidați și să demonstreze cu adevărat dacă și-au însușit cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a conduce autovehicule în condiții de siguranță pe drumurile publice”, mai spune Benedek.
Proiectul de lege prevede că examinatorii civili ar urma să lucreze din 2024.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI